Panourile Arthapan
 

Printre expozanţii prezenţi anul acesta la târgul Zow din Italia s-a numărat şi firma Texsa S.A. Aceasta este o companie spaniolă care pro-duce şi comercializează sisteme pentru  izolarea termică şi acustică a construcţiilor, utilizând polistirenul extrudat Styrofoam.
Societatea este cunoscută pentru panourile Arthapan. Pentru realizarea acestora se utilizează numai materiale de calitate superio-ară, care provin din materii prime pe bază de lemn, tratate şi prelucrate cu scopul de a obţine un produs cu caracteristici tehnice superioare şi cu o valoare estetică de excepţie.
 
Arthapan Roof
Este realizat dintr-un miez termoizolant din polistiren extrudat, monostrat Styrofoam, aco-perit pe ambele feţe cu plăci din OSB. Asamblarea panourilor este realizată cu ajutorul canelurilor de pe cele patru laturi, care permit introducerea plăcilor speciale din fibre de lemn. Datorită versatilităţii sale, Arthapan Roof reprezintă panoul structural de bază, multifuncţional, adecvat unor aplicaţii multiple din industria de construcţii moderne.
Panoul OSB poate să se prezinte în diferite culori, de la galben deschis până la maro mediu, în funcţie de răşina, de specia de lemn şi de procedeul de presare utilizat.
În general pentru panoul OSB se foloseşte lemn de brad şi pin. Nu prezintă noduri, fisuri sau puncte slabe. Pentru panourile Arthapan se utilizează un OSB special, cu grosimea nominală de 10 mm. Datorită rezistenţei mecanice excelente şi orientării fibrelor de lemn din interiorul plăcii, OSB-ul se poate utiliza în industria de construcţii pe scară largă, mai ales pentru elemente structurale, iar datorită proprietăţilor sale estetice, pentru finisări exterioare şi interioare.
 
Arthapan Attic
Panourile Arthapan Attic se deosebesc de panourile Arthapan Roof prin adăugarea pe suprafaţa interioară, la vedere, a unui monostrat lamelar de pin sau brad cu o stabilitate ameliorată, supusă unui procedeu de striere cu efect perlat. Asamblarea panourilor se realizează tot cu ajutorul canelurilor de pe cele patru laturi.
Lemnul lamelar este un produs înzestrat cu toate valorile lemnului, dar în acelaşi timp prezintă caracteristici mecanice mult superioare lemnului masiv din care provine. Acest lucru se datorează succesiunii de prelucrări, care include transformarea lemnului în lamele, un procedeu de selectare atentă, rindeluire, lipire, apoi suprapunere şi presare. Panoul final este apoi supus unui tratament de impregnare, pentru a-l proteja de insecte, ciuperci şi umiditate.
Speciile de lemn cel mai frecvent utilizate sunt bradul roşu, pinul de pădure, zada şi stejarul. Panourile Arthapan cu acest finisaj prezintă un grad estetic de nivel ridicat şi se folosesc la construcţii valoroase şi structuri realizate din grinzi lamelare.
 
Arthapan Loft
Panourile Arthapan Loft sunt compuse dintr-un miez termoizolant din polistiren extrudat monostrat Styrofoam, acoperit pe ambele feţe cu plăci multistrat dintre care foaia de suprafaţă este realizată din plăci de tip A, care sunt cele mai valoroase.
Placa multistrat este produsă din lemn de conifere (brad şi pin) şi este realizată dintr-un număr impar de straturi suprapuse, cu fibrele de lemn perpendiculare, şi lipite prin intermediul presării. Este un panou caracterizat de flexibilitate şi greutate redusă, şi calităţi tehnice foarte bune. Aspectul feţelor externe indică calitatea panoului multistrat. Este posibilă introducerea în panouri a esenţelor de lemn preţios, cum ar fi castanul, zada, stejarul, pentru obţinerea unui aspect estetic şi mai apreciat.
 
Arthapan Gips R
Panourile Arthapan Gips R se deosebesc de panourile Arthapan Roof prin adăugarea în partea interioară, la vedere, a unei plăci din ghipscarton lipită şi fixată mecanic. Asamblarea panourilor este realizată cu ajutorul canelurilor de pe cele patru laturi.
 
Arthapan Roof S-Arthapan Roof SH
Panourile Arthapan Roof S şi Arthapan Roof SH au lăţimea de 288 mm şi lungimea variabilă de 4000/2400 mm. Sunt destinate tipologiilor constructive cu elemente curbate, sau pentru interaxele unor structuri de susţinere specială. Lăţimea de numai 288 mm permite o manevrare uşoară, astfel în cazul unei structuri simple se pot monta şi de către un singur muncitor.
Asamblarea de tip lambă-uluc pe laturile lungi se realizează astfel încât să se obţină un efect estetic de tipul îmbinărilor tradiţionale dintre grinzi.
Dimesiunile panourilor Arthapan Attic S/ Arthapan Attic SH sunt similare, iar panourile Arthapan Loft SHH au şi ele o lăţime de 288 mm.
 
TEXA
Imageline © 2007
www.woodholz.ro