Actualităţi în restaurarea obiectelor din lemn
Conferinţa restauratorilor la Odorheiu Secuiesc

 
După cum am anunţat în numărul precedent al revistei Castor, între 1–7 octombrie a avut loc la Odorheiu Secuiesc, în organizarea Muzeului Haáz Rezső din localitate, cea de a 7-a ediţie a Conferinţei Restauratorilor. Axată pe cele mai diverse teme ale restaurării, manifestarea care a întrunit peste 70 de specialişti din ţară şi peste hotare, a îmbrăţişat şi probleme legate de restaurarea obiectelor din lemn. Despre două dintre cele mai interesante subiecte am discutat cu artista-restauratoare Kovács Petronella directoarea secţiei de specializare în restaurare a Muzeului Naţional din Budapesta.
 
De la bun început patronaţi organizarea acestei conferinţe, deci aveţi o vedere de ansamblu asupra istoricului ei. Ce noutăţi a adus ediţia din anul acesta?
În primul rând numărul record de participanţi, ceea ce este un semn incontestabil al necesităţii organizării ei, al interesului faţă de tematica restaurării şi al faptului că această disciplină începe să ocupe poziţia şi să dobândească importanţa pe care o merită. Dar trecând la problema care îi interesează mai direct pe cititorii revistei Castor, ţin să remarc că, fidel tradiţiei ediţiilor precedente, şi în acest an am inclus în program subiecte legate de restaurarea obiectelor din lemn, noutatea fiind faptul că expunerile prezentate au abordat pe de o parte grupuri de obiecte mai puţin atinse până acum. Pe de altă parte, pe lângă problemele de tehnica restaurării, una din lucrări s-a ocupat în mod expres cu aspectele legate de etica restaurării.
La care grup de obiecte din lemn v-aţi referit?
În general putem întâlni destul de frecvent studii legate de restaurarea construcţiilor din lemn, a mobilierului, a obiectelor etnografice etc. Cu câţiva ani în urmă m-am întâlnit cu o categorie destul de necunoscută şi neglijată de cercetători, pot spune, o cenuşăreasă a cercetării ştiinţifice. Este vorba de lăzile de voiaj, foarte la moda în secolele al XVI-XIX-lea, pe vremea poştalioanelor, în care călătorul mai înstărit ducea cu sine obiectele necesare în timpul lungilor călătorii: haine, cărţi, obiecte personale şi de valoare etc. Se înţelege deci că erau nişte lăzi de lemn, cu dimensiuni mari, acoperite cu piele şi căptuşite cu textile pentru a proteja interiorul în primul rând de praf, ferecate şi prevăzute cu balamale şi broaşte solide tot pentru siguranţa bunurilor transportate.
Este clar că, datorită construcţiei lor complexe, restaurarea acestor obiecte ridică probleme complexe în faţa specialistului, nu numai de ordin strict tehnic, dar şi de altă natură. Mă gândesc la faptul că aceste lăzi impresionante, având o lungime de peste un metru, lăţime şi înălţime de 0,6–0,8 m – care pot fi considerate strămoşii cuferelor (franceză: coffre = ladă), valizelor, geamantanelor utilizate până nu demult – nu prea au fost cercetate nici de istoricii de cultură nici de alţi cercetători, restauratorul fiind astfel obligat, ca înaintea restaurării propriu-zise să facă şi studii de istorie economică şi istoria culturii. Personal m-am lovit de această problemă în 1998 când la Muzeul din Gheorgheni am văzut două lăzi de acest gen, cu colega mea Bakay Judit am fost solicitate să le restaurăm, ceea ce am şi făcut-o, dar o restaurare profesională nu poate fi concepută fără studii anterioare referitoare la istoricul obiectului respectiv.
 
 
 
Murányi János
Imageline © 2007
www.woodholz.ro