"La umbra nucului bătrân..."
 

 

Speciile din genul Juglans sunt cunoscute în România, încă din Evul Mediu târziu, mai ales datorită calităţilor lemnului (în special culoarea) valorificate în piese de mobilier executate manual, deosebit de apreciate, şi pe care numai oamenii avuţi şi le puteau permite. Până în prezent nucul este una din speciile cele mai râvnite de producătorii de mobilă şi, în egală măsură, de beneficiarii finali ai pieselor de mobilă.
În România, se găsesc în mod spontan sau sunt cultivate în zone forestiere mai multe specii ale genului Juglans, dar numai două sunt de interes pentru industria lemnului (Juglans regia – nucul comun şi Juglans nigra – nucul negru), celelalte, cum ar fi Juglans Cinerea (nucul cenuşiu) sau Juglans Manchiurica (nucul manciurian) fiind doar exemplare obişnuite ale grădinilor dendrologice sau botanice. Speciile din genul, Juglans sunt, în general, arbori de climat continental, cu temperaturi medii lunare între -60 C şi +230 C. Rezistă chiar şi la temperaturi de -300 C, dar sunt sensibili la îngheţurile din timpul perioadei de vegetaţie. Sunt destul de pretenţioase în ceea ce priveşte condiţiile de sol, preferând solurile uşoare (nisipoase-lutoase), cu umiditate suficientă. Sunt arbori de mărimea I în masiv, unde formează trunchiuri drepte cu înălţimi de până la 20 m sau de mărimea a II –a, în afara masivului, unde multă materie lemnoasă se depozitează în ramurile coroanei.
Amintim că principala calitate a lemnului de nuc şi care-l menţine mereu în atenţia utilizatorului o constituie culoarea. Astfel la nucul comun dacă alburnul este alb-brun deschis sau alb-cenuşiu duramenul este cenuşiu-albicios sau cenuşiu-negricios, în timp ce la nucul negru alburnul aproape lipseşte iar duramenul este şi mai interesant – brun-roz sau brun-cenuşiu-roşiatic. În plus, lemnul nucului comun poate apărea, uneori, neuniform colorat, cu dungi brun-negricioase, iar cel al nucului negru – vărgat.
Valoarea lemnului de nuc mai creşte şi datorită existenţei razelor medulare, mai închise la culoare pe secţiunea transversală, iar prin debitarea în furniruri se pune în valoare „oglinda” pe secţiunea radială. În plus, la nucul comun lemnul prezintă, de multe ori un desen cu curbe largi, neregulate, uneori combinat cu un desen sub formă de ochi de pasăre, generat de excrescenţe sau fibră încâlcită.
 
Ing. Ştefan Banaru
Imageline © 2007
www.woodholz.ro