De esenţă rară
 

 

 

Recent am făcut o vizită la Sibiu, care deşi a pornit ca şi personală, a devenit pe parcurs o vizită profesională, fiind impresionat de oraşul vechi, de pieţele urbane reabilitate în ultimii ani la un nivel calitativ mai rar în peisajul arhitectural autohton. E adevărat, anul 2007 este unul mai special pentru Sibiu: oraşul a devenit capitală culturală europeană împreună cu oraşul Luxembourg. Acest rol onorant a adus o renaştere la propriu şi la figurat al urbei. Evenimentele culturale ce se desfăşoară de-a lungul acestui an au fost precedate de revitalizarea fizică a centrului istoric. S-au reamenajat mai multe pieţe urbane, acestea primind un caracter pietonal mult mai pronunţat. Printre spaţiile publice reabilitate-reamenajate s-au numărat cele două principale, Piaţa Mică şi Piaţa Mare, dar şi altele mai puţin cunoscute: Piaţa Gării sau Piaţa Huet. Intervenţiile asupra spaţiului urban au fost însemnate, astfel că a rezultat o imagine eminamente nouă, proaspătă.

Ultima mea vizită în oraşul de pe malul Cibinului a întărit impresia pozitivă creată pe baza aprecierilor colegilor de breaslă. Calităţile arhitectural-urbanistice ale intervenţiei sunt clare, fapt ce se remarcă dincolo de abilitatea autorului, arhitectul local Victor Moraru, care a reuşit să împace două viziuni nu neapărat compatibile. Iar lemnul contribuie din plin la acest succes într-o dublă ipostază: pe de o parte ca şi arbore, ca şi un organism viu, iar pe de altă ca şi element de construcţie utilizat la confecţionarea mobilierului urban. Chiar mai mult „lemnul”, în diferitele ipostaze, a devenit un subiect mult discutat, controversat de-a lungul procesului de proiectare. De ce a stârnit controverse acest subiect?! Răspunsul este, poate, legat de natura locului: este vorba despre o piaţă urbană medievală, într-un centru istoric rămas aproape intact, contrar celor întâmplate în anii ’60-’70 ale secolului trecut. Existenţa sa începe pe la sfârşitul secolului al XII-lea, odată cu venirea unor grupuri de colonişti din vestul continentului european, cei pe care astăzi îi denumim generic – saşi. Ei au întemeiat actualul oraş, şi la un anumit moment au hotărât ridicarea unei biserici parohiale. Biserica evanghelică este şi astăzi piesa majoră a pieţei şi de fapt un punct de referinţă volumetric-arhitectural pe orizontul Sibiului. Şantierul propriu zis a fost deschis în piaţă odată cu cercetările arheologice, care au inventariat părţi importante din fostul cimitir al comunităţii săseşti, dar şi capelele construite la sfârşitul evului mediu târziu, în zona de intervenţie.
 
Ványolós Endre
arhitect
Imageline © 2007
www.woodholz.ro