Pavilionul plutitor pe lacul Ciucaş
 

 

Recitesc ziare, îmi aduc aminte zilele toride de vară când am observat afişele uriaşe invitând publicul larg la festivităţile de deschidere a complexului turistic de pe malul lacului Ciucaş. Acum doi ani, în luna iunie s-a inaugurat noul complex turistic şi de agrement la Băile Tuşnad, Harghita, denumit Stânca Şoimului. Inaugurarea a reprezentat momentul de încheiere al unui seminar despre rolul turismului in economie. Investiţia a fost considerată drept un model în zonă. Care-i sunt meritele!?  Cum a început  această poveste?
Drept urmare a fondării şi a dezvoltării staţiunii balneo-climaterice Băile Tuşnad la jumătatea secolului al nouăsprezecelea, s-a decis amenajarea unui lac artificial în centrul aşezării, pe cursul de apă principal, Oltul. Acest proiect devine realitate între anii 1882-1893. Ulterior, în 1912 se construieşte pe malul lacului complexul turistic, ce cuprinde restaurantul, teatrul, sala de festivităţi precum şi cazinoul. După prima deflagraţie mondială, staţiunea renaşte din cenuşă şi astfel începea a doua perioadă de înflorire. Lacul este completat cu un ştrand în aer liber în 1920. Tot în acel deceniu este reamenajat. Complexul vechi încă mai poate fi văzut lângă cel nou, finalizat în anul 2005.
Noul complex este ridicat după o perioadă mai puţin fastă a staţiunii Băile Tuşnad, care , similar altor staţiuni din ţară, decade la începutul anilor 90. Lacul este secat, fiind ameninţat cu dispariţia. Astfel noul complex are principalul merit de a fi salvat lacul, cu compromisurile de rigoare. Un argument ecologic- „premeditat” sau doar rezultat – pentru a face cunoştinţă cu acest ansamblu. Acesta se află în centrul oraşului staţiune, pe un traseu pietonal care începe la gara de cale ferată, şi urmând linia căii ferate continuă până la scările care urcă la biserica catolică.  Intrarea în perimetrul împrejurimilor lacului este semnalată de un indicator confecţionat din lemn. Încă de la primii paşi se observă atmosfera rusticizată a clădirilor şi construcţiilor aferente. Trăsăturile stilistice sunt în consonanţă cu moda şi nivelul general al produsului arhitectural din România zilelor noastre. Aspectul diferă de cel tradiţional al arhitecturii populare din zonă. Prin apariţie, complexul nu poate fi asemuit nici tradiţiei arhitecturale înnădite de celebrele vile cu structura de lemn aparentă, numeroase în staţiune şi din păcate aflate în paragină. Lemnul reapare, dar mai puţin pregnant la corpul central, corp ce adăposteşte restaurantul şi camerele de cazare. Corpul principal este o clădire mai puţin ieşită din comun. Suprafeţele tencuite, învelitoarea de şindrilă artificială, placajul de la soclul clădirii îl plasează printre clădirile obişnuite. Nici raportul plin-gol, dispoziţia acestora sau tâmplăria folosită nu par să contrazică această clasificare. Volumetric, acoperişul cu forma de ciupercă este componenta dominantă al clădirii. 
 
Ványolós Endre
arhitect      
Imageline © 2007
www.woodholz.ro