Lemn. la limită

 

 
De obicei periferiile atrag şi resping în acelaşi timp. Ne încearcă sentimente antagonice făcând aproape imposibilă judecată obiectivă. Aşadar ne rămân extremele: atenţia peste măsură, de obicei în daună centralităţii, adică a miezului, sau dimpotrivă o totală nepăsare, ignorantă faţă de ele. Nu demult am avut parte de o astfel de experienţă. În cadrul unui proiect de la Miercurea Ciuc, un studiu urban, am avut sarcina să inventariez şi zone periferice, semiurbane sau chiar rurale ale oraşului. Astfel am ajuns la Şumuleu Ciuc, o localitate, care de-a lungul istoriei a devenit din loc central, din centru zonal, periferia târgului care urma să se dezvolte mai pregnant în secolele trecute. La un asemenea studiu analiza se desfăşoara după mai multe criterii obiective: tipul de lotizare, procentele de ocupare a terenului, străzile, legături auto pietonale dintre părţile diferite ale oraşului, regimul de înălţime ale clădirilor sau tipologii de locuire, funcţiuni etc. Aspectul urban al unei localităţi depinde în mare măsură de aceste date. Oarecum simplificat este un rezultat de binomuri ca şi casă-curte/ grădină, spaţii construite-neconstruite/ cladiri- străzi, spaţii verzi. Unitatea spaţiu public - spaţiu privat, cu toate nuanţele intermediare prin raportul intrinsec pe care-l poarta este masura calităţii, imaginii urbane. Iar gardul cu poarta de intrare ca si elemente de delimitare, de limită între aceste două entităţi poate fi considerat ca având un rol major în configurarea acestui raport. Atunci, la Şumuleu, "am descoperit" gardurile şi poarta din lemn.
Gardul şi poarta, de obicei elemente de limită fizică dintre spaţii cu caracter public-privat diferite, apare cel mai des la locuinţe, preponderent în zone rezidenţiale cu case unifamiliale, sau multi-familiale izolate. La proiectarea unei case sunt importante mai multe aspecte: lotul, situl pe care se construieşte, modul de amplasare a casei, arhitectura casei, grădina şi curtea de alături, dar şi gardul cu poarta. Acesta din urmă rareori constituie obiectul proiectului de ansamblu, neacordându-se atenţia suficientă pentru proiectarea, confecţionarea şi montarea sa. Reprezintă un element periferic şi din punct de vedere conceptual, nu numai fizic-concret. Exemplele văzute m-au convins despre această lipsă de abordare coerentă, unitară cu piesele majore (casa, dependinţele etc.). Gardul însă, prin forme diverse, este prezent în aşezări umane de la începuturile istoriei.
Conform definiţiei dicţionarului explicativ gardul este o structură de sine stătătoare, menită să împiedice depăşirea unei limite stabilite. De obicei se deosebeşte de zid prin supleţea construcţiei, mai puţin masivă. Construcţiile de delimitare din cărămidă sau blocuri de beton sunt considerate ziduri. În consecinţă, printr-un raţionament simplist, dar posibil, gardul este eminamente o construcţie usoară, deci în mod tradiţional din lemn. Funcţional ele pot aparţine mai multor categorii: garduri temporare sau stabile, de tip agricol sau rezidenţial, urban sau rural, exclusiv de securizare-protecţie sau numai decorativ etc. Poarta este anticamera casei, un element spaţial de asemenea la limită bidimensionalului. E acel element, de obicei parte a gardului, care capătă semnificaţii simbolice sporite. Poarta reprezintă punctul de început şi de sfârşit al unui drum, al unei vizite, sosiri sau plecări, într-o nouă lume. Un rol aparte, care este în mod special valabil la porţile de lemn tradiţionale din zona Ciucului, unde poarta dispune de un element component denumit "oglindă", cu motoul de "definiţie" al locatarilor casei.
 
Ványolós Endre
arhitect
Imageline © 2007
www.woodholz.ro