Restauraea unui sat: Porţile acoperite din Secuime
 

 

Aspectul satelor din Maramureş sau din Secuime, dar şi din alte colţuri ale ţării nu poate fi închipuit fără monumentalele porţi cioplite şi sculptate în lemn: vizitatorul rămâne uimit de frumuseţea şi originalitatea motivelor ornamentale cioplite şi pictate, dar şi de geniul meşterilor artizani (de multe ori anonimi), care au ştiut să asambleze aceste construcţii: materialul bine ales şi prelucrat cu grijă, statica fără cusur a structurii a făcut ca cele mai multe porţi să înfrunte cu succes deceniile sau chiar secolele…
A fost a perioadă când se părea că modernismul prost înţeles va pune capăt zilelor acestor monumente fără pereche, dar în ultima vreme parcă asistăm la reînvierea lor. Deşi vilele în stil occidental nu se prea asortează cu aceste porţi, nu puţini sunt aceia care nu aruncă ceea ce strămoşii noştri au făurit şi au considerat mai de preţ. Conservarea aspectului tradiţional al localităţilor rurale este la ordinea zilei: pe lângă construcţiile noi trebuie salvat şi ceea ce merită a fi păstrat pentru nepoţii noştri.
Un exemplu demn de urmat în acest sens am găsit în comuna Satu Mare din judeţul Harghita. Profesoara pensionară Kovács Piroska, fosta directoare a şcolii generale din sat, şi câţiva tineri inimoşi, strânşi într-o asociaţie de conservare a tradiţiilor, sunt sufletul acestei mişcări – putem afirma fără teama de a greşi – care a cuprins întregul sat. Munca lor cuprinde domenii largi ale moştenirii populare, dar pe noi acum ne interesează porţile de lemn. Pe parcursul discuţiei purtate cu profesoara aproape octogenară (dar de o vivacitate de invidiat) ne-am dat seama şi noi, că tematica porţilor, restaurarea sau conservarea lor, implică aspecte profesionale inedite. Însă dincolo de acestea se pun şi probleme de ordin social, etic sau pedagogic.
 
– Soarta porţilor (în general a arhitecturii populare) m-a preocupat încă din 1972 – povesteşte Kovács Piroska. – În acel an am devenit directoarea şcolii, şi am fost martora doborârii, distrugerii unor porţi seculare, considerate pe atunci demodate, fără valoare. Eu ştiam că acestea pot, şi trebuie salvate. Am reuşit încă pe atunci să renovăm, sau să mutăm la un loc protejat câteva porţi bătrâne, deosebit de frumoase şi valoroase. Bineînţeles a fost nevoie şi de bani, ceea ce nu prea am avut pe atunci, dar nu am renunţat. Această zonă, câteva sate din vecinătatea oraşului Odorheiu Secuiesc, este deosebit de bogată (poate cea mai bogată din Secuime) în ceea ce priveşte numărul şi valoarea artistică a porţilor cioplite. Satu Mare este un sat aşezat într-o vale îngustă de-a lungul şoselei ce leagă Odorheiu Secuiesc de Miercurea Ciuc, unde casele sunt răsfirate aproape într-un singur şir pe cele două laturi ale şoselei. Satul încântă trecătorul prin şirul de porţi monumentale, aşezate una lângă alta, de-a lungul drumului. Cum să laşi să piară o asemenea frumuseţe?
Pe parcursul anilor am strâns un material documentar enorm referitor la aceste – hai să le numim acum aşa – structuri de lemn. Am scris multe articole în publicaţii culturale, etnografice, iar după schimbarea din 1989 am reuşit să public şi mai multe cărţi în acest domeniu. Recent am redactat şi publicat un CD-ROM cu cadastrul porţilor-monument din regiune: peste 200 de porţi din 128 de localităţi.
 
Murányi János
Imageline © 2007
www.woodholz.ro