Pădurea din casa noastră
Salcâmul – o specie americană cu nume turcesc
 
Toate speciile cunoscute de salcâm sunt originare din America de Nord, numele genului, Robinia, fiind dat de Jean şi Vespasian Robin, tată şi fiu, care au introdus salcâmul în Europa în anul 1601. Considerată, din motivul arătat, ca specie exotică, ea a fost repede asimilată de populaţia de pe teritoriul României. Este vorba, concret, despre Robinia Pseudoaccacia, botezată „acaţ” ori salcâm, cuvânt de origine turcă. El a fost şi este apreciat de populaţia rurală, datorită faptului că nu este pretenţios în ceea ce priveşte condiţiile de sol şi este o specie repede crescătoare (poate ajunge la 30-35 m înălţime).  Salcâmul dezvoltă un trunchi ce poate atinge un diametru de până la 0,8 m şi care este puternic brăzdat de caneluri adânci negricioase.
Pune repede stăpânire pe terenurile neprielnice vegetaţiei forestiere, inclusiv pe nisipuri, pe care le fixează. Pădurile de salcâm, care se găsesc în general la şes sunt întâlnite sub forma „crângului simplu”.
 
În Europa, salcâmii sunt adesea plantaţi de-a lungul străzilor sau în parcurile oraşelor mari, deoarece tolerează foarte bine mediile poluante şi au capacitatea de a fixa azotul din atmosferă, iar seminţele îşi păstrează mulţi ani capacitatea de germinare.
Salcâmii au frunzele compuse cu o lungime de 10-25 cm iar fiecare frunză are, de regulă, o pereche de ghimpi la bază. În coroana salcâmilor adulţi se întâlnesc mlădiţe lungi de 1-2 mm sau chiar plante tinere viguroase lungi de 2 cm. Florile de salcâm sunt albe, structurate sub formă de ciorchine, puternic mirositoare şi comestibile iar fructele sunt păstăi aplatizate, brun roşcate. Perioada de înflorire este primăvara târziu, în luna mai-iunie...
 
Ing. Ştefan Banaru
Imageline © 2007
www.woodholz.ro