Dezvoltarea durabilă a pădurilor – numai împreună cu întreg ecosistemul
 

De curând în Editura Universităţii Transilvania Braşov a văzut lumina tiparului o nouă lucrare având ca temă economia vânatului şi salmoniculturii, semnată de prof.dr.ing. Aurel Negruţiu (în colaborare cu drd. ing. Vladimir Popescu). Semnificativ este faptul că autorul principal a împlinit cu circa o jumătate de an în urmă 75 de ani, ca dovadă că dragostea pentru cercetarea ştiinţifică, ca o împlinire a carierei didactice începută cu mai bine de o jumătate de veac în urmă (1955) nu ţine seama de vârsta biologică, ci de tinereţea spiritului. Deşi a predat discipline diferite în cadrul Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere Braşov, Aurel Negruţiu va rămâne în conştiinţa celor ce l-au cunoscut şi i-au apreciat activitatea, mai ales prin munca depusă în domeniul managementului cinegetic şi salmonicol. Lucrările sale de cercetare au dus, rezumând ideea, la o mai bună cunoaştere a faunei din pădurile României, şi, implicit la concluzii ce au obligat organismele decizionale, să ia măsuri pentru conservarea şi dezvoltarea populaţiilor de animale sălbatice carpatine. 
 
D-le profesor Negruţiu, deşi aveţi o vârstă venerabilă sunteţi foarte activ, în calitatea ce o aveţi de profesor-consultant, conducător de proiecte pentru doctoranzi, toate având ca temă, fireşte, cercetarea şi pregătirea de soluţii practice pentru rezolvarea unor aspecte privind fauna sălbatică din ţara noastră. Vă rog să vă „deconspiraţi” şi să ne spuneţi de ce dintre atâtea discipline predate la Facultatea de Silvicultură, aţi rămas până la urmă credincios la cea care poate impropriu se numea „vânătoarea”, cum era şi este cunoscută de studenţi?
 
Întotdeauna am fost un tip căruia i-a plăcut mult să umble pe teren, adică prin păduri şi munţi, să mă bucur de liniştea şi frumuseţea naturii, departe de zgomotele aşezărilor urbane. Ieşind des în astfel de locuri cu predecesorul meu de la catedra de profil, prof. Elekes, o enciclopedie în materie, încet-încet am început să observ animalele sălbatice în mediul lor natural şi mi-au plăcut mai mult decât plantele, pentru că se mişcau, aveau reacţii dintre cele mai neobişnuite. Şi am înţeles cât de important este ca cei ce se ocupă de fondurile de vânătoare să fie specialişti bine pregătiţi, pentru a înţelege fenomenele complexe ce se petrec în rândul populaţiilor de animale sălbatice. Aşa am ajuns să mă lupt cu birocraţia, până am reuşit ca în 1991, în cadrul colegiului Forestier, ce pregătea subingineri, să înfiinţez şi o secţie privind cultura vânatului....
 
Ing. Ştefan Banaru
Imageline © 2007
www.woodholz.ro