Terminologia şarpantelor istorice (4)
Şarpantă cu caracter eclectic
 

Executată în România în secolul XIX (inclusiv până în Primul Război Mondial) cu dispozitive de agăţare şi (regulat) de tensionare, utilizând pane în susţinerea fermelor secundare, presupune sisteme longitudinale de rigidizare dispuse în planuri verticale sau înclinate; numai fermele principale posedă corzi; împingerile orizontale de la fermele secundare sunt preluate (într-o măsură mai mică sau mai mare, şi în strictă concordanţă cu rigiditatea longeroanelor ori cu modul de alcătuire a nodurilor de la capetele grinzişoarelor) de corzile din fermele principale prin longeroane şi grinzişoare; după modalitatea transmiterii de către fermele principale a acţiunii de la pane către cosoroabe (cu consecinţe inclusiv asupra modului de dispunere a sistemelor planare longitudinale de rigidizare), se clasifică în trei subgrupe:
 
(EI) şarpantele din prima subgrupă deţin dispozitive de tensionare-suspendare, acţiunile transmiţându-se prin compresiunea antretoazei şi a arbaletrierilor;
(EII) şarpantele din subgrupa a doua transmit acţiunile prin perechi de cleşti forfecaţi şi perechi de arbaletrieri comprimaţi;
(EIII) şarpantele din subgrupa a treia au popi înclinaţi comprimaţi, bară de agăţare întinsă, corzi forfecate şi arbaletrieri comprimaţi în vederea transmiterii acţiunilor de la pane:

(a) conformarea geometrică şi mecanică a elementelor şi sistemelor planare:
(1) panta căpriorilor variază între 30° şi 45°;
(2) calitatea de fermă principală se manifestă deopotrivă la toate tipurile de acţiuni; fermele principale deţin următoarele: căpriori, coardă, moază, bară(e) de agăţare, arbaletrieri şi antretoază (tipul de fermă EI), cleşti (tipul de fermă EII), respectiv popi înclinaţi (tipul de fermă EIII);
(3) fermele secundare posedă căpriori, moază şi grinzişoare; nefiind autoportante, reazemă obligatoriu pe fermele principale deopotrivă la toate tipurile de acţiuni;
(4) sistemele planare longitudinale de rigidizare sunt realizate, în funcţie de alcătuirea şarpantei, în axul de simetrie vertical, sau – simetric faţă de acest ax – în perechi de planuri verticale sau înclinate, de regulă pe un singur nivel; posedă o talpă superioară (de obicei inclusiv cu rol de pană de coamă sau /şi intermediară) şi – între talpa superioară şi corzi – montanţi; rigidizate prin colţari;
(5) între două ferme principale consecutive sunt dispuse 2–4 (mai rar) 5 ferme secundare; interdependenţa sistemelor planare transversale şi longitudinale se materializează prin montanţi comuni, panele, cu rol dublu, preluând solicitările provenite din acţiunile longitudinale respectiv transversale transmise de la fermele secundare către cele principale, iar grinzişoarele sunt legate de fermele principale prin longeroane;
(6) acţiunile sunt transmise la terenul de fundare de obicei după direcţia transversală, preponderent prin cosoroabe – simple sau duble – aşezate pe pereţi portanţi longitudinali; acţiunile longitudinale sunt transmise parţial frontoanelor sau pereţilor portanţi transversali;
(b) materialul preponderent utilizat este de esenţă moale (brad de pădure, molid etc. – cu o durabilitate de 200-500 ani în interiorul clădirii, în mediu uscat), adecvat confecţionării elementelor mai robuste; întinderea din bare de agăţare se transmite de obicei la coardă prin platbenzi metalice;
(c) tehnologia de execuţie presupune prelucrare prin cioplire şi formarea nodurilor cu îmbinări teşite pe jumătatea secţiunii, chertări, cepuiri sau crestări, solidarizate prin cuie din lemn de esenţă moale; cuiele sunt capabile de preluarea eforturilor de forfecare, împiedicând inclusiv deplasările axiale ale elementelor componente; îmbinările (faţă de varianta gotică) preiau în mai mică măsură solicitările la încovoiere; piesele metalice forjate indică cu suficientă exactitate vârsta structurii portante...
 
Szabó Bálint
Imageline © 2007
www.woodholz.ro