Frasinul – laureat al „Wood Awards”

 
Lemnul de frasin are numeroase calităţi, la care ne vom referi în continuare, dar una din cele mai importante – care-i conferă, după opinia noastră, o anumită trăsătură de lemn nobil – este capacitatea de a se curba. Aceasta a făcut, de pildă, ca la ultima ediţie a manifestării Wood Awards, ce s-a desfăşurat la Londra, la secţiunea mobilier, premiul să fie acordat unui balansoar, proiectat într-o manieră futuristă şi realizat din benzi din lemn de frasin curbate. Tot în Anglia, unde se pare că există un adevărat cult pentru frasin, la Centrul de Spectacole Sage Gateshead, sala principală de concerte a fost placat cu lemn de frasin alb american, curbat şi profilat.
Revenind la frasinii din ţara noastră, să notăm că genul Fraxinus este reprezentat de patru specii, din care numai Frasinus Excelsior (frasinul comun) prezintă o valoare economică nu şi celelalte trei, dintre care cel mai cunoscut este Fraxinus ormus (mojdreanul).
Frasinul comun ocupă în ţara noastră o varietate largă de staţiuni, de la câmpie până în zona deluroasă (etajul fagului), ceea ce arată că este puţin pretenţios la condiţiile de climă (exceptând genurile mari ce-i produc gelivuri, şi îngheţurile târzii, care, prin distingerea mugurului terminal provoacă înfurcirea trunchiului) şi de sol, existând ecotipuri care suportă atât excesul de umiditate cât şi solul sărac de pe calcare. Deşi nu formează arborete pure, frasinul fiind o specie tipic de amestec, el este un arbore de mărime I, ce atinge în staţiuni prielnice, 30-40 m înălţime şi 100 cm în diametru la bază, prezentând un trunchi drept, plin, cilindric, spălat de crengi pe o bună parte din el. În plus este o specie repede crescătoare care realizează la exploatabilitate o bună producţie de lemn la hectar.
Să mai notăm că, în cultură, mai ales în Transilvania şi Banat se găsesc şi trei specii exotice de frasini americani (dintre care cel mai cunoscut este Fraxinus americana – frasinul alb), în general mai rezistente decât cele autohtone, pe care le pot înlocui în staţiunile neprielnice, mai ales din punct de vedere al solului.
Lemnul de frasin comun prezintă, în cele mai multe cazuri, un duramen puţin diferenţiat de alburn, încât, după unii autori (de pildă Atanasie Haralamb – 1965) specia respectivă nici nu are alburn. Mai rar acesta din urmă se diferenţiază totuşi, având o culoare gălbui-roz, în timp ce duramenul este roşiatic-roz, uneori chiar brun deschis. Deşi are textură grosieră datorită elementelor structurale anatomice, acest aparent defect este compensat de desenul ondulat, „ochi de pasăre” determinat de fibra creaţă. Lemnul de frasin este unul lucios, tare şi greu. Astfel, în ce priveşte duritatea el se încadrează în aceeaşi categorie cu fagul şi stejarul (650-1000 daN/cm2) iar densitatea are valori între 660 şi 1000 kg/m3 în funcţie de umiditate. Densitatea convenţională (determinată la punctul de saturaţie al fibrei este de 560 kg/m3 fiind depăşit doar de carpen). Lemnul de frasin prezintă valori ale coeficientului de contragere ce variază între 2 % pe direcţie
 
Ing. Ştefan Banaru
Imageline © 2007
www.woodholz.ro