Lucrând pentru Boss
Arhitectul Matteo Thun desăvârşeşte birourile de afaceri strategice din Coldrerio, Elveţia
 

 

Conturându-se clar pe fondul cerului albastru pur din cel mai sudic punct al cantonului Ticino din Elvetia, şi totuşi, în acelaşi timp sugerând o extensie structurată a mediului său natural, primul lucru care te surprinde la această clădire este faţada sa unică din zăbrele de lemn. Şi acest lucru chiar nu ar trebui să surprindă: pe lângă scopul său funcţional, urzeala şi ţesătura sugerate de tiparul deschis din lemn au rolul de a conferi impresia ţeserii unui material, sugerând o declaraţie de marcă pentru ocupantul clădirii, marea casă de modă şi textile, Hugo Boss.
Elveţia devine cu rapiditate un centru al companiilor de îmbrăcăminte, datorită poziţiei sale strategice între capitalele europene ale modei. Astfel că, atunci când Hugo Boss s-a hotărât să îşi consolideze afacerea strategică şi unităţile sale creative sub un singur acoperiş, aceştia au ales o construcţie nouă din Coldrerio, în sudul Elveţiei, care nu se află foarte departe de baza sa financiară din Germania. Casa de modă a apelat atunci la premiatul arhitect Matteo Thun pentru a crea birouri simple şi stilate, pe măsura liniei elegante, şi totuşi minimaliste, a mărcii.
Într-un peisaj predominant deluros şi plin de copaci, structura masivă de 15,000 de metri pătraţi, pe trei nivele, impune o anumită prezenţă, însă fără a părea nelalocul ei. Acest lucru a fost realizat în principal prin învelişul exterior, asemănător unui coş.
„Învelişul constituie o descriere abstractă a veştmintelor ţesute,” spune Thun. „ Am căutat un uşor impact vizual, încercând să evit pe faţadă materialele dure precum sticla şi oţelul.” Arhitectul a utilizat scânduri de larice, şi pentru că lemnul este considerat specific locului, fiind folosit în acea zonă la construcţia fermelor vechi de 600 de ani din Alpii învecinaţi. Însă, ca şi în alte proiecte ale lui Thun, învelişul din lemn nu are doar un rol estetic – este şi un concept ecologic. Lemnul de larice, explică arhitectul, este o specie care se protejează de-a lungul timpului, astfel neavând nevoie de izolare chimică. În 20 de ani, învelişul autoprotector al lemnului va căpăta o frumoasă nuanţă argintie. În al doilea rând, stratul de lemn contribuie la conservarea energiei prin reglarea măsurii în care soarele ajunge la construcţia cubică interioară de sticlă, rezultatul fiind un interior fără încălzire, ventilaţie sau aer condiţionat, care nu este nici prea cald, nici prea rece, nici prea uscat şi nici prea umed. „Consumul scăzut de energie constituie conceptul nostru de ‚eco-tectură’.”
 
INTREIOR DESIGN
Imageline © 2007
www.woodholz.ro