|
Revista Castor s-a născut din rubrica ,,construcţii din lemn” al revistei Intarzia, care în decursul a celor doi ani de existenţă s-a dovedit de mare interes. Din dorinţa noastră de a mării şi dimensiona această rubrică, începând din 2005 am lansat revista Castor sub formă tipărită.
Dezvoltarea industriei şi a pieţei de prelucrarea lemnului în special domeniul construcţiilor din lemn s-a delimitat din ce în ce mai mult de cel al mobilei, nu numai din punctul de vedere al tehnologiilor şi materiilor utilizate, ci şi al sectorului de piaţă deservit. Dezvoltarea explozivă a industriei construcţiilor a asigurat baza necesară dezvoltării revistei. însă această bază nu este de ajuns pentru a o şi menţine la standardele profesionale dorite de noi. Construcţiile s-au dezvoltat dar nu cele în lemn. În decursul a celor trei ani de apariţie tipărită revista Castor a reuşit să servească un număr mare de cititori specializaţi în prelucrarea lemnului masiv accentuând rolul acestuia în viaţa noastră. Începând din luna ianuarie 2008 revista Castor face parte integrală din revista Intarzia păstrând rubricile cele mai importante, designul şi imaginea. Această modalitate de promovare împreună a celor doua reviste o vom aplica în decursul acestui an.
Bucurându-se de o popularitate din ce în ce mai mare în rândul cititorilor profesionişti, în cursul anului 2007 am lansat varianta electronică pe lângă versiunea tipărită lunar. Bineînţeles, cele două variante nu sunt tocmai identice, scopul nostru fiind mai degrabă să ajungem şi la aceia care încă nu ne cunosc, şi care, poate, după această scurtă prezentare, vor fi suficient de curioşi pentru a dori să răsfoiască „adevărata” revistă.
Această suprafaţă se doreşte a fi interactivă. Acum când se pare că aproape toate evenimentele şi acţiunile prind o viteză ameţitoare, şi timpul este unul dintre cel mai de valoare bun al nostru, vă propunem o suprafaţă de comunicare rapidă, facilă, şi sperăm, eficientă. Oricare ar fi varianta care vă prinde mai bine, cea electronică sau cea tipărită, ne bucurăm pentru interesul manifestat şi vă invităm să ne citiţi în continuare!
Redacţia
|